“The purpose of life is to live it, to taste experience to the utmost, to reach out eagerly and without fear for newer and richer experience.”
― Eleanor Roosevelt ―

Au trecut exact 1 an, 3 luni și 1 zi de când s-a născut gândul ăsta năzdravan și iată-ne în sfârșit porniți. Stăm cuminți în „pasărea de fier” cea mică, care ne duce la Frankfurt, spre „pasărea de fier” cea mare, care ne va arunca în vârtejul Africii.După mișcarea browniană din ultimele zile, în care agitația și febrilitatea ultimelor pregătiri nu ne-a lăsat prea mult timp să ne ocupam de noi, acum suntem neobișnuit de cuminți și de liniștiți, chiar adânciți în gânduri.
Nu se știe la ce se gândește fiecare…la aventura care ne așteaptă, la dificultățile care ne vor sta în față, la dimensiunea acțiunii noastre pe care abia acum o realizăm, la întoarcere, la cei dragi pe care i-am lăsat acasă? Greu de spus, poate acestea vor fi dezvăluite pe parcurs.
Eu, personal, sunt împărțit în două tabere.Pe de o parte simt o bucurie uriașă, bucuria îndeplinirii unui mare vis din copilărie pe care nu-l mai credeam realizabil. Am luat cu mine o carte, din 1976, „Spre Kilimandjaro”, pe care am citit-o de 100 de ori când aveam 7-8-9 ani și nici acum nu îmi vine să cred că mă îndrept exact într-acolo.Pe de altă parte simt o mare părere de rău pentru că m-am lăsat înghițit total de entuziasmul expediției și nu m-am gândit nicio clipă la singurele două persoane din viața mea cărora le pasă cu adevărat de mine și care meritau mai mult din partea mea. Nu prea mai pot repara mare lucru, pot doar să le promit că vor fi împreună cu mine în fiecare moment, cu fiecare pas pe care îl fac în direcția îndeplinirii visului.
Ne sună în cap Miriam Makeba , „Mama Africa”. Mama Africa, te iubim și te respectăm! Venim și noi să te vedem. Să ai grijă de noi, să ne ocrotești, să nu ne lași să facem prea multe prostii și trimite-ne sănătoși acasă. Bun, gata cu vorbele că avem treabă!