Dimineața e cruntă…trezire la ora 4.30….plecare la ora 5.00…Întuneric, 4 băieți posaci, chef zero de trezire. Sperăm din tot sufletul să fi meritat chinul ăsta. De fapt nici nu sperăm, știm sigur. La ora 7.00 trebuie să fim în Gaansbai, un mic port pescăresc aflat la 180 km de Cape Town. Ne vom îmbarca și scufunda în cuști, pregătiți pentru ceea ce ar trebui să fie cea mai „de gradul 3” întâlnire din această expediție. Cu prădătorul suprem, cel aflat în lanțul trofic cel mai la vârf. The big cold blood killer, the big white shark. Drumul e cumplit de greu, de data asta ne dorim un asfalt mai prost, să ne țină treji. Ajungem în final, efort mare, dar a meritat. După un scurt instructaj, pe de o parte de liniștire, pe de altă parte de securitate, așa, ca să nu fi totuși „deștept” și să încerci să gâdili o namilă din aia sub bărbie și să te lase fără mână instantaneu, ne îmbarcăm pe o șalupă cu putere instalată la motoare de 500 cp și îi dăm drumul cu viteză maximă spre larg, circa 10 km. În timp ce noi ne echipăm cu costume de neopren de 6 mm pentru a suporta „căldura delicată a apei de 14 grade”, echipajul lasă în urmă o dâră de momeală. Și foarte rapid, după câteva minute, apare primul peștișor. Ne uităm total blocați la monstrul de 4 metri care trece aproape imobil, ca o torpilă, pe lângă noi. Ochii ăia nemișcați, dar vii și alerți, și mai ales, șirul indescriptibil de dinți. Ok, toți am văzut documentare, filme cu imagini mult mai explicite decât ce vedem noi în apa destul de tulbure, dar senzația pe care ți-o dă contactul cu ei este indescriptibilă. În timp ce ai contact vizual de 1 secundă, ne sună în urechi vorbele dive-master-ului. Dacă aveți impresia că se uită la voi, așa și este….În următoarele 3 ore, vedem în total 4 rechini albi care încearcă să smulgă momeala legată și manipulată cu o frânghie groasă. La un moment dat, un atac rapid de jos face ca peștele să prindă momeala. Retează frânghia dintr-o smucitură, doar o mică mostră de exercițiu de forță. Ce ar mai fi de zis? Ah da…Cică monștrii aia erau un fel de pui (juvenile….”juveți” cum s-ar zice pe alocuri prin țara noastră). Da, pui de 4 metri și 600 kg. Rechinii maturi au în jur de 6 metri și 2 tone și în nici un caz nu și-ar pierde timpul să își consume atâta energie ca să prindă (sau nu) un cap de ton. De la primul atac și-ar da seama că efortul nu merită.

Plecăm în jurul prânzului, cu gândul că avem multe de citit când ajungem acasă. Și pentru că avem jumătate de zi liberă, ne hotărâm să ne întoarcem pe drumul mai lung, de-a lungul coastei. Avem însă șansa să trecem și pe la Capul Bunei Speranțe (un gând bun de speranță către voi toți, prietenii noștri care ne-ați urmărit și ajutat), și de-a lungul celor mai celebre plaje sud africane, paradisurile surferilor, din zona Muizenberg (și acum, în extra sezon sunt sute de surferi pe fiecare petic de plajă ) și să vedem live singurii pinguini din lume care trăiesc în afara zonei Arctice, la Boulder Beach. Concluzia este una singură. E adevărat că acestor oameni li s-a pus la dispoziție o zonă de lume pe cât de superbă pe atât de bogată, însă se vede la fiecare pas efortul și munca titanică pe care au dus-o în sute de ani ca să o modeleze și să o aducă la gradul de confort și civilizație de azi. Ajungem pe înserat în Cape Town, fix la timp pentru a ne hrăni “vietnamez” și pentru a trage încă o concluzie..Nu ai cum să mănânci și să bei prost în orașul ăsta. Există doar, doar două tipologii : extraordinar de bine și fantastic de bine…

~~~~~~~~

It such a torment to wake up at 4.30 and to get going at 5 o’clock. It’s dark outside, we are all sullen, refusing to wake up. We are hoping with all our hearts this effort is worth it. We need to be in Gaansbai by 7 o’clock  – a small fishing harbour 180 km away from Cape Town. We will dive in cages to meet the ultimate predator, at the top of the food chain. The big cold blood killer, the big white shark. This time the road seems awfully hard, we would have wanted one with rocks and holes so it could keep us awake. We get there at last, and after a short instructing process to calm us and to warn us not to try and touch the beasts(why would we do that?), we embark on a motorboat, sailing 10 km away from the shore. While we are equipping with neoprene suits to handle the low water temperature, the crew leaves behind a trail of bait. After a few minutes, the first shark appears. We stare at the big monster, which is 4 metres long, passing by us like a torpedo. His still eyes, yet alive and alert, and those sharp teeth send shivers down our spines. We’ve all seen documentaries and films like “Jaws”, but nothing compares to this moment. The one second visual contact we had with him is enough to remember what the dive master told us: “If you are under the impression that he looks at you, you are not wrong, he does look at you.” In the next 3 hours we see 4 white sharks trying to snatch the tied bait. At some point, after a fast attack the shark takes the bait, cutting the rope. We are told that these sharks are only “baby”sharks, weighing 600 kg and measuring 4 metres.  The adult ones are 6 m long and 2 tones, and would clearly not waste their time and energy to catch or not a tuna head. It’s simply not worth it.

We leave somewhere around lunchtime, thinking we have got a lot of reading to do once we get home. And because we ave a half of day free, we decide going back on the longer route, along the coast. We still  have the chance to pass by the Cape of Good Hope( a small thought full of hope towards our friends from home who helped us and read about our adventures), to drive along the most famous South African beaches, the surfers’ paradise, from Muizenberg, to see the only penguins in the world living outside the Arctic Circle, at Boulder Beach. It’s a gorgeous and rich area, and it’s obvious the effort and work people put into creating such a modern and civilized country. We arrive in Cape Town in the evening, just in time to eat and drink in the “Vietnamese” way.